Rolul Bisericii, Familiei și al Școlii în educația contemporană[2011-05-12]Au fost reprezentate școli primare, gimnaziale, colegii teoretice, tehnice și teologice, facultăți și institute de profil din județele: Bacău, Iași, Neamț, Vaslui, Galați, Satu Mare, Brașov, Ilfov și municipiul București. În deschiderea lucrărilor simpozionului, pr. Leon Budău, custodele capucinilor din România, a avut un cuvânt de deschidere, urând un călduros bun venit invitaților. Simpozionul a adunat laolaltă peste 40 de lucrări înscrise în două mari secțiuni. La Secțiunea I, destinată profesorilor de religie și studenților, au fost prezentate comunicări științifice și / sau metodice cu următoarele subsecțiuni: Locul familiei în Sfânta Scriptură și Magisteriul Bisericii; Drama familiei în societatea contemporană; Colaborarea familiei cu școala în desăvârșirea personalității elevilor și educarea lor pentru societate; Familia, Școala, Biserica și activitățile extracurriculare și extrașcolare. La Secțiunea a II-a - creație, destinată profesorilor de religie, a fost prezentat Universul familiei în proză, poezie, dramaturgie.Programul zilei a fost următorul: între 9.30-10 a avut loc Deschiderea lucrărilor simpozionului, și între orele 10-12, a avut loc susținerea lucrărilor la Secțiunea I, urmată de celebrarea, la ora 12, a Sfintei Liturghii în cripta sanctuarului. Între orele 13.45-16.30 a avut loc susținerea lucrărilor la Secțiunea a II-a, urmată de un schimb de impresii. Având în vedere că în următorii trei ani, familia va fi în centrul atenției în Dieceza de Iași, și urmând îndemnul adresat de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea: "Familie, devino ceea ce ești!", s-au prefigurat deja teme ce vor fi abordate în viitorul simpozion național din anul 2012. (Sursa: ERCIS.ro) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 869, Ultimul acces: 2026-08-04 07:17:13
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1