Iosif si fratii sai Epopee, de D.Jercan Alex.[2011-05-28](epopee) Poem epic de mari dimensiuni în versuri, în care se povestesc fapte eroice, legendare sau istorice, dominate adesea de personaje extraordinare sau supranaturale.El n-a avut nici o vină pentru haina lui cea nouă, Un cadou făcut de tatăl, un semn bun de prețuire Se grăbea să-și poarte pasul pe poteci udate-n rouă, Să-și găsească, teferi frații, să-i sărute cu iubire Tatăl său i-a pus pe umăr o desagă cu de toate, Și-n sertarul unei inimi de copil ascultător, A pus și cuvinte calde, cum doar un părinte poate Să așeze-nțelepciunea, într-un om, ca-ntr-un urcior Și așa, supus poverii și pustiului fierbinte, Tânărul pășea, cu grijă, sub arșița nemiloasă, Să-mplinească misiunea oferită de părinte, Și-apoi regăsindu-și frații, să le ducă vești de-acasă. Drumul lung cerea tributul de sudoare și-oboseală Noaptea, frig, pericol, hiene, scorpionii blestemați Ziua, setea-i lua puterea de-ar fi fost cu mâna goală, Dar cărând merinde-n traistă pentru încă zece frați? Azi nițel, mâine puțin Iosif, într-un asfințit, De departe văzu stâna, fumul alb urcând tăcut, Și a înțeles că truda e aproape de sfârșit, Când sosind, cât mai aproape, câinii l-au recunoscut. Fericirea lui intensă, ce-a sperat, ce a nutrit, S-a topit însă pe fugă când văzu, la frați, mânie, Un rânjet ca de Satană sau de înger rătăcit, Nicidecum un zâmbet sincer izvorât din bucurie. S-a înfiorat la gândul că se află-n lupta dură, Fără tata, care sigur, astupa al gurii tir Dezbrăcat de haina lungă, și batjocorit cu ură, S-a gândit că perspectiva era moartea de martir Aruncat de-acum în groapa săpată lângă cărare, Nu mai spera la dreptate, la minuni sau la pomană Amintindu-și ochii mamei, ochii lui erau izvoare Dar de-odată se aude un alai de caravană Da, erau ismaeliții ce treceau sub asfințit, Pe cămile cu podoabe, pe catâri sau chiar pe jos Visul lor era s-ajungă în Egiptul cel vestit Să-și clădească viitorul mai rapid și mai frumos Erau negustori de perle, erau și stăpâni de sclavi, Oameni înarmați cu săbii, sulițe cu cap de bardă, Chiar gladiatori în zale, cunoscuți în lupte bravi, Ce puteau lupta-n arenă, pregătiți pe rug să ardă Și de-odată în tabloul unei Golgote ciudate, Iosif auzi părerea unui frate mult mai mare: ,,La ce bun să-i pierdem viața pentru vise blestemate, Oare n-ar fi mult mai bine să îl scoatem la vânzare?,, Și o frânghie murdară au lăsat ușor să cadă Către Iosif care, bietul, a crezut că au glumit Însă ei l-au tras afară, și Iosif văzu o ladă Din care, un om cu barbă, a scos banii și-a plătit ,,Luați-l! ,, S-a mai spus o vorbă și un slujitor cu spadă, L-a împins spre urma gloatei, unde robii și-aveau locul Într-o ultimă privire, Iosif a putut să-și vadă Frații, numărându-și banii, semn că le-a surâs norocul Lacrimi multe și amare, se-mpleteau cu rugăciunea Amintirile frumoase asfințeau sub măguri triste, Cerul era de aramă, nu se-ntrezărea minunea Nu mai era timp de glumă nici de gânduri fanteziste. Calea era tot mai lungă haină nu avea pe el Haina-n dungi, dată de tata, i-a fost smulsă cu oroare Și apoi muiată-n sânge cald, nevinovat de miel, A fost trimisă la tatăl pentru identificare Frigul nopții cădea aspru lângă lacurile-amare Foamea, setea, oboseala își puneau amprenta des Drumul crucii, pentru Iosif, însemna numai stupoare, Era pur și simplu dramă fără sens și înțeles Disperarea și suspinul, sfâșiau profund gândirea Nu știa ce să mai creadă Frații lui iubiți să-l vândă Ca pe-o marfă oarecare, cum ți-ai vinde moștenirea? Era greu să înțeleagă o asemenea osândă Totuși se ruga ca Tatăl Cel ceresc să se arate, Să nu-l lase în uitare, sub durerile fierbinți Să-l audă, să-i răspundă și să-i facă El dreptate Să îl poarte iar spre casă, la ai săi iubiți părinți Însă parcă cerul tace nu aude, nu se-arată Totu-i trist în jur pustia era lungă, prăfuită Dunele păreau coline dansând ca o dezmățată, Pe sub razele de soare, lăsând valea pârjolită După săptămâni de zile, drumul robilor vânduți Care mai erau în viață, se oprea într-un obor Obosiți, plini de sudoare, mai împinși și mai bătuți, În sfârșit, aveau să afle ce-i așteaptă-n viitor Egiptenii mai cu vază, și cu punga prinsă-n brâu, Se opreau să vadă ,, marfa,, mușchii brațelor și dinții Robilor, bocind cu jale lângă margine de râu, Bănuind că niciodată, nu-și vor mai vedea părinții Iosif își ținea curajul traducând întreaga dramă Și înțelegând că totul e permis de Dumnezeu Altfel n-ar fi fost el însuși, subiect de melodramă, N-ar fi suferit povara unui chin atât de greu Și de-odată, în mulțime apare un demnitar, Căutând cu insistență un tânăr mai elevat Printre robii cei mai proaspeți Era domnul Potifar Care își dorea desigur, un rob bine educat Și l-a cumpărat pe Iosif În sfârșit avea o casă Nu era a lui, desigur, dar era în siguranță Dorul pentru a lui țară și părinți îl mai apasă Dar el știe foarte bine că nu este în vacanță Dumnezeu a vrut să fie, aruncat peste pustie Până-n miezul de imperiu ce se închina la soare, El avea un plan magnific pentru mare-mpărăție Care nu-L știa ca Rege și credea într-o eroare! Iosif primi altă haină avea autoritate Se îngrijea de ogoare și proiecte fascinante, Avea drum deschis spre mâine și se îngrijea de toate, De la treburile casei la afaceri importante. Însă inamicul aspru care a uitat de cer, De poruncile iubirii, și de Tatăl Creator, Sta ascuns în umbra crucii și păzea dintr-un ungher Urmărind să pună piedici omului cutezător Amintindu-și că-n Edenul, cel căzut, de mult, din har, A putut ca prin femeie, frumusețea să doboare, A pus ochii pe femeia, soția lui Potifar, Inventând o strategie foarte asemănătoare. Și femeia cam ușoară în gândire și putere L-a ademenit pe Iosif, l-a atras în ambuscadă, Cu un caracter atroce și-apucături de muiere, A smuls haina de pe dânsul și-a oprit-o ca dovadă Potifar ce să mai creadă? Chiar știind c-a lui soție E-o femeie cam ușoară, infidelă, rea de gură, Cu durere-a dat poruncă să arunce-n pușcărie Omul ce-și zidise viața, ca un sfânt, după Scriptură Iar trădare iar vânzare alte lacrimi, alt suspin Doamne, vezi nevinovatul cum se zbate să-nțeleagă De ce-i dai să bea potirul plin de fiere și venin? De ce răutatea lumii în întunecimi îl leagă? Din arșiță, la răcoare din statut de fiu, la slugă Din copil iubit, un vierme, din om liber, arestat Dintr-un tânăr credincios, cu altar și psalmi și rugă, Un om static, plin de gânduri, într-un beci murdar, legat!? ,,Doamne ce vrei de la mine? Tu doar știi n-am nici o vină N-am trădat și n-am mințit nu am fost un desfrânat Mi-am dorit întotdeauna, din lumină în lumină, Să mă-nalț, ca porumbelul, către cerul luminat De ce zac în pușcărie între răufăcători Care pun povestea mea, ironici, în multe glume? Îmi e tare dor de-acasă de copacii primitori, De cetatea mea iubită în care-am venit pe lume! Doamne m-ai uitat? ,, Dar iată un paharnic și-un pitar Se apropie de Iosif să îi pună întrebare: ,,Tinere ne-ai spus o dată despre jertfă pe altar, Despre visele cu snopul, spice, stele, lună, soare.. Am avea și noi dorința, dacă nu-i deranjul mare, Să ne traduci două vise Fiecare am visat Câte-un vis ciudat, băiete, ce ne-a pus pe gânduri tare Ne-a luat somnul, ne-a dat spaima foarte mult ne-a tulburat ,, Unul spuse: ,,Sunt pitarul am visat că se făcea Că aveam coșuri cu pâine proaspătă și parfumată Însă păsările toate, coborau la pâinea mea Și în foarte scurtă vreme au mâncat-o chiar pe toată.,, Celălalt spuse și dânsul: ,,Sunt paharnicul regal Se făcea că sunt la rege și după a lui poruncă Aveam grijă de butoaie și-i duceam vin în pocal Și-l priveam atent pe rege cum bea vin și cum mănâncă Ce-ar putea să-nsemne, frate, visele-astea de coșmar? Dumnezeul tău puternic, cunoscând evenimentul, Ar putea să-ți dea un semn? Oare am căzut din har? Mai avem șanse reale sau ne scriem testamentul?,, Iosif, ca trezit la viață, e atent, înregistrează, Și primește provocarea cererii pretențioase Se rugă o noapte-ntreagă și într-o după amiază A putut traduce simplu visele misterioase În scurt timp, pitarul care a visat coșuri cu pâine A fost scos din închisoare și-a fost aspru judecat Găsit vinovat de sperjur, acuzat de-nșelăciune, A fost aruncat în stradă și la moarte condamnat. Paharnicul, dimpotrivă judecata la aflat Ca fiind închis degeaba eroare judiciară A fost declarat de rege ca fiind nevinovat, Și-acceptat din nou în slujba din care-a fost dat afară. Însă a uitat de Iosif și de rugămintea lui Bucuros că este liber, lider reabilitat, Și primit din nou la lucru în sfera palatului Nu s-a mai gândit la omul care l-a încurajat. Doar că într-o noapte rece, faraonul a visat Șapte vaci frumoase, grase, ce pășteau pe lângă Râu, Dar veniră șapte slabe și pe toate le-a mâncat Încât faraon, de spaimă, a scăpat teama din frâu Slujitorii, la comandă, au sosit să vadă ce-i Și l-au întrebat pe rege despre ce s-a întâmplat Iar acesta, alb ca varul, având sigur un temei, Își fixa privirea tristă pe fereastra de palat Repeta mereu o frază: ,,Nu, nu pot să deslușesc Ce înseamnă visul tainic, ce înseamnă-acest coșmar?,, Și abia atunci, cel care degusta vinul regesc Își aminti pe-ndelete de Iosif și de pitar Și rosti: ,,Vai, ce greșeală am făcut și ce păcate! Acolo, în pușcărie am întâlnit un băiat Ce mi-a deslușit coșmarul și-a avut perfect dreptate El mi-a spus că voi fi liber și chiar reabilitat. Și să știi, mărite rege Este un băiat cuminte Arestat fără de vină e distrus, e făcut zob Se închină lui Iehova El este al lui Părinte Alt părinte nu mai are, frații l-au vândut ca rob E-nțelept și are daruri știe să traducă vise El ne-a spus ce-o să se-ntâmple cu mine și cu pitarul.. Să-l chemăm el este omul porților la cer deschise Să-l chemăm și te rog, rege dacă vrei, curmă-i amarul ,, Și Iosif păși afară, în sfârșit, din beciul care Păstra-n sine moartea lentă a celui încarcerat Însoțit de o patrulă, înarmată cu topoare, Neștiind ce îl așteaptă se-ndrepta către palat Faraon îi spuse visul, chiar cu lux de amănunte: Vacile grase și slabe, spicele, sperietura Și Iosif făcu din rugă, înspre Dumnezeu, o punte Și abia apoi conchise ca să își deschidă gura: ,,Visele poartă în ele un semnal de-avertizare Despre viitorul care-i cunoscut prin rugăciuni Află deci, mărite rege: vor fi șapte ani în care Câmpul va rodi belșugul să ai grijă să-l aduni! După șapte ani cu roade, vor fi șapte ani de groază Soarele va bate lutul, verdele o să dispară E clar, se subînțelege, orice om cu minte trează Își va aduna făina și-alte bunuri în cămară ,, Auzind interpretarea, frumusețea din Cuvânt, Faraon scoate minunea, din beci blestemat, sinistru, Și slăvind înțelepciunea, bunătatea Celui Sfânt, Ca răsplată, îl propune, chiar pe Iosif, prim ministru Ce urmează? Împlinirea fazelor din profeție Șapte ani în care Iosif pune totul în hambare, Și-apoi șapte ani de groază, secetă și tragedie Veneau oameni după hrană, în Egipt, din depărtare Trecuseră ani de zile, cu mai bune, cu mai rele Însă rănile lui Iacov încă provocau zdrobiri Pentru pierderea lui Iosif, plătise cu lacrimi grele Iar acum, la bătrânețe, se-ascundea în amintiri Foametea apăsa aspru și în țara Canaan Iacov și-a chemat copiii, pe cei mai mari, zece frați: ,,Dragii mei, am gândit bine și am întocmit un plan Aud că-n Egipt e pâine mergeți dar și cumpărați! Beniamin nu va merge el e mic, fără putere Și fiind frate cu Iosif cel măcelărit de fiare, Vreau să-l țin pe lângă mine că aduce mângâiere Bătrâneții mele triste, amintirilor amare ,, Și-au plecat la drum feciorii pe catâri, cărând o taină Săptămâni mergeau călare, în convoi, în diligență Însă nu mergeau ca Iosif, doar pe jos și fără haină, Era greu, însă mai bine era totuși diferență Au ajuns într-un târziu în Egipt, în piața mare Și-au deschis degrabă sacii și-au cerut mălai și grâu Iosif i-a văzut îndată, a privit la fiecare, A văzut ce haine poartă și ce săbii au la brâu Și deodată, să șocheze, a strigat: ,,Ce sunteți voi? De unde veniți? Ce straie și ce limbă folosiți? Nu cumva sunteți iscoade și-ați sosit aici la noi Numai cu intenții rele? Ce sperați c-o să găsiți?,, Le vorbea în egipteană, folosind traducător Niciunul nu și-a dat seama cine i-a interogat, Mai ales că uniforma de mare guvernator Îl făcea temut și aspru, de ziceai că-i șef de stat Ei au explicat povestea Tatăl lor era evreu Mai aveau un frățior, mama i-a murit ehei! A mai fost încă un frate, însă l-a mâncat un leu (Spuseseră o minciună pe care-o credeau și ei ) Iosif însă, pe ton aspru, le-a cerut să îl aducă Pe cel mic, să demonstreze că trădarea e un zvon Să ia sacii cu merinde, și să plece, să se ducă, Dar să-l lase garanție pe fratele Simeon Și-au plecat cu toți acasă Erau supărați, tăcuți, Se temeau să nu confrunte judecata de apoi Regretau tardiv greșeala nu mai erau prefăcuți De-ar mai fi putut, o dată, să dea timpul înapoi Au ajuns la poarta casei, abătuți și obosiți Iacov numără oștirea lipsea unul, chiar lipsea! ,,Ce s-a întâmplat de sunteți mai puțini, nefericiți? Sper să nu mai puneți sare peste suferința mea! Unde-i Simeon? întreabă patriarhul suspinând Nu cumva mi-aduceți haina înmuiată-n prea mult sânge? Cum de reușiți să pierdeți câte unul, rând pe rând? Nu l-am plâns destul pe Iosif? Nu credeți că îmi ajunge?,, Și atunci frații lui Iosif, au rememorat, onest, Și cu sufletul la gură, au retrăit tot fiorul, Povestind de-nvinuirea de spioni, și de arest, Ce condiții, și ce lucruri le-a cerut guvernatorul Apoi, a urmat în scenă alt tablou, altă-ntâmplare: Când au vrut să care sacii, să-i așeze în pridvor, Au găsit în ei arginții, și crezând că-i o eroare Și-au propus să ducă banii înapoi, în viitor Timpul a trecut merindea a zburat, s-a isprăvit Iacov și-a chemat feciorii, undeva sub baldachin: ,,Dragii mei, iată toți banii, și daruri am pregătit, Și vă rog să aveți grijă de micul Beniamin Mergeți din nou după hrană ca să nu murim de foame Vă rog aduceți merinde s-avem ce pune pe masă Domnul să vă fie-aproape, clanul să nu se destrame Vă aștept să vă întoarceți cu Beniamin acasă!,, La curtea lui Faraon, fiecare stă și tace Așteptau guvernatorul după lung pelerinaj Ce avea să mai urmeze? Ce va spune, ce va face? O să-i mai învinuiască de furt și de spionaj? După o întrevedere, Iosif, spuse celui care Umplea sacii și lua banii celor ce-aveau să plătească, Să pună grâul și-arginții, înapoi la fiecare, Iar celui mai mic să-i pună și cupa împărătească. Zis și făcut Economul s-a conformat om de treabă Toți plecaseră spre casă, însă nu erau departe, Erau încă prin cetate când au fost opriți de grabă Pentru un control de vamă, după lege, ca la carte Și atunci frații lui Iosif, s-au simțit cumva jigniți Și luând pe rând cuvântul, au vorbit cu ton amar: ,,Domnilor, noi suntem oameni corecți, sinceri și cinstiți Noi păzim Legea Morală cum să furăm un pahar? Căutați! Dacă paharul e la unul dintre noi, Atunci să fim robii voștri Noi ne-am exprimat și gata! Dacă nu, dați-ne voie nu aruncați cu noroi, Să putem merge acasă că ne-așteaptă bietul tata ,, Și pe când urma cu sacul, Beniamin, la control Lucru neînchipuit apăru ,,Vai ce rușine! Măi frate, ce se întâmplă? Ne-ai umplut cu-n mare gol! Suntem robi pe totdeauna! Cupa, iată e la tine!? Nu știu! Fraților, nu știu! N-am nici cel mai mic habar Eu susțin doar adevărul mai bine cinstit sărac! N-am fost la bucătărie, în camere, în hambar! Știu un singur lucru bine: nu am pus-o eu în sac!,, Vameșii trimiși de Iosif, chipurile, în control, Le-au oprit actele-n grabă, i-a întors pe toți din drum Iar băieții triști și palizi, cu speranța la subsol, Murmurau vre-o trei cuvinte: ,,Fraților, acum i-acum! ,, În sala de oaspeți, Iosif, pătrunde pășind agale Și înțeapă cu privirea agitații călători Dar Beniamin îi frânge ale ochilor petale Lacrimile trecând țărmul ca Iordanul, uneori. Neputând să mai reziste, a ieșit într-un pridvor Să ascundă în batistă nestematele privirii, În timp ce de la cantină a strigat un slujitor Că e pregătită masa, deci să intre musafirii Așezați frumos la masă după vârstă, cu respect, Priveau unii către alții neștiind ce să-nțeleagă Sesizaseră desigur că este ceva suspect Ceva nu e clar, e-o taină Ceva totuși nu se leagă Și nemaiputând să țină pe-ai săi frați nelămuriți, Iosif a intrat în scenă, s-a descoperit la față, Încât frații, vânzătorii, au rămas încremeniți Și se așteptau să piardă ce le-a mai rămas din viață. Dar în loc să îi urască pentru răul provocat, Iosif a ales iubirea demonstrată prin iertare Nu s-a înroșit la față și nu s-a înfuriat, Dimpotrivă, și-a strâns frații într-o sfântă-mbrățișare. Lor nu le venea să creadă se-așteptau la represalii, La porunci de arestare, judecată, condamnare Dar din cer venea o rază ca în ziua de Rusalii, Raza Duhului de viață care-aduce vindecare Ar fi putut să-i condamne pentru tot ce înfruntase, Însă nu privii calvarul după voia Domnului, Tocmai ca în vremuri grele, vitrege, periculoase, El s-aducă rezolvare, pentru toată casa lui. Încărcați cu multe daruri, frații s-au întors acasă Bucuria fără margini se citea pe fața lor Însă toți erau în dubiu cum să dea vestea frumoasă? Despre cine-i prim ministru sau mare guvernator? Iacov e bătrân Infarctul ar putea să îl lovească Auzind de-așa minune Este cam periculos! Dar până la urmă, totuși, au pornit să povestească Aventura cu finalul cel mai strașnic și frumos Patriarhul nu prea crede copiii se țin de glume Însă cine să glumească pe seama unui baron? Iosif încă mai trăiește lângă margine de lume Și este chiar mâna dreaptă a marelui Faraon? Trebuie să merg degrabă să îl strâng la pieptul meu Înainte să mă cheme, la odihnă, Cel Prea Sfânt Mi-a făcut o bucurie cum poate doar Dumnezeu Numai El poate da viață celui căzut în mormânt Și din nou o caravană pornește prin defileu Dar acum, o noutate era bine conturată: Mergea spre Egipt tot clanul, dând slavă lui Dumnezeu, Pentru a trăi-mplinirea viselor de altă dată. Iacov, patriarhul care visase imensa scară Pe care iluștrii îngeri, coborau, urcau de zor, Mergea-n față ca un rege și cânta, sub vânt de seară, Să răsune Beer-Șeba, Psalmi despre Mântuitor Peste săptămâni de zile, după multă străduință, Vedeau Nilul de departe, piramidele mărețe Însă minunea cu Iosif, cântecul de biruință, Imaginea revederii le-ntrecea în frumusețe Dumnezeu poartă de grijă la pierduți și disperați Îi însoțește tot timpul, în exil, în libertate Iosif este un exemplu pentru cei loviți de frați Ca aceștia să creadă că Cel Sfânt face dreptate! Iacov cel care-a jelit pe-al său fiu, crezându-l mort, A primit la bătrânețe un răspuns demn de uimire A rămas pe lângă Iosif, și-a zidit în Gosen cort, Și câți ani a mai trăit, i-a trăit în fericire Doamne Sfinte, numai Tu, meriți slavă și mărire! Jercan D Alex. 30.04.11 Sursa: www.InterCer.net Contor Accesări: 815, Ultimul acces: 2026-08-06 08:40:14
|
Timp total: 0.04s...
[]:1