Familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor (I) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Familia lui Dumnezeu, familia omului, familia popoarelor (I)

[2011-05-27]
Au fost prezentate pozițiile teologice ale celor două Biserici despre rolul și valoarea familiei, precum și abordarea problemelor și amenințărilor la care aceasta este supusă din cauza secularismului și culturii individualiste care domină societatea modernă. Basilica.ro a publicat fragmente din prelegerile personalităților participante la conferință. Cităm în continuare din intervenția lui Andrea Ricardi, fondatorul Comunității Sant"Egidio: "Eu cred, așa cum spunea Papa Paul al VI-lea, că noi, creștinii, suntem experți în umanitate. În cartea Facerii scrie că Dumnezeu privind omul a spus: 'Nu este bine ca omul să fie singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el'. Omul era viu, dar îi lipsea ceva vital, o tovarășă de viață și o tovărășie. Este scris în cromozomii speciei umane faptul că singurătatea nu este un lucru bun. În acea profunzime a ființei sale, uneori banalizată în interpretările naturii, omul posedă ceva profund care rămâne, în ciuda drumului istoric și cultural milenar pe care-l parcurge. 'Nu este bine ca omul să fie singur', este înscris în ochii copilului care își caută mama, în privirea adolescentului însetat de prietenie, în iubirea unui tânăr pentru o fată, în bucuria căsătoriei, în compania prieteniei, se vede în ochii bătrânului sau bolnavului abandonat. În cromozomii omului există refuzul singurătății, exprimat în teama de întuneric, de deșert sau în bucuria de a fi împreună. Strigă plin de entuziasm Eclesiastul: 'Mai fericiți sunt doi laolaltă decât unul fiindcă au plată bună pentru lucrul lor, căci dacă unul cade, îl scoală prietenul său, dar vai de cel singur, care nu este cel de-al doilea ca să-l ridice'. Singurătatea este astăzi marea suferință a lumii noastre, a celor bogați și a celor săraci. Singurătatea îi face pe oameni neputincioși în a face binele și face ca răul să fie mai dureros."
"De-a lungul istoriei noastre, și mă gândesc la prietenia plină de solidaritate cu săracii a Comunității Sant'Egidio, am întâlnit numeroase chipuri marcate de experiența singurătății. Este greu pentru bătrâni să trăiască singuri. Toți au avut o istorie de familie, dar la un moment dat rămân singuri. Bătrânii în societatea noastră nu sunt considerați binecuvântați pentru că au o viață lungă. Se crede exact invers decât în concepția Bibliei, contrar visului dintotdeauna al umanității: să trăiască cât mai mult timp. Se pare că anii lungi sunt un blestem, un blestem pentru că suntem singuri și într-adevăr singurătatea este blestemul cel mai mare. Singurătatea înseamnă a fi fără familie. Este greu să trăim fără familie când suntem copii. Un caz extrem întâlnit în Africa: copiii unei mame care moare de SIDA, chiar dacă se nasc sănătoși în urma tratamentului administrat mamei însărcinate, dacă aceasta moare sunt condamnați la moarte. Când suntem copii, singuri murim. Un alt caz: o femeie dacă este singură cu greu acceptă o sarcină și un copil de crescut, astfel se nasc numeroase experiențe dureroase de avort. Și totuși mare parte a istoriei occidentale este concepută ca eliberare de legături, legături cu ceilalți, cu familia, de responsabilitatea față de celălalt. Legăturile au ajuns să însemne și o înrobire a sferei subiective a individului, o autoritate parentală violentă, oprimarea impusă de conformismul social, o Biserică dominatoare. Individul burghez se emancipează de orice comunitate și descoperă eliberarea în singurătate. Aceasta este istoria europeană a eliberării, de la Iluminism la societățile liberale. Sartre scrie: 'Infernul sunt ceilalți'."
(Sursa: Basilica.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 750, Ultimul acces: 2026-08-06 13:02:03