Ciumarca satului Godeanu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Ciumarca satului Godeanu

[2011-07-15]
În amintirea minunii vindecării de ciumă de pe vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, sute de credincioși mehedințeni au participat vineri, 15 iulie 2011, la Ciumarca satului Godeanu.
După cum ne informează TRINITAS TV, sărbătoarea a început pe Muntele Chiciura, cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către un sobor de ierarhi alcătuit din Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.
„În aceste sate de deal și de munte ale Mehedințiului a bântuit în trecut, în vremea Sfântului Nicodim (de la Tismana - n.r.) ciuma. Venind Sfântul Nicodim în aceste părți a rânduit pentru fiecare sat o zi de vineri în care să se săvârșească Sfânta Liturghie la intrare în sat, apoi să se citească rugăciunile de îndepărtare a bolilor molipsitoare. Așa se face că în fiecare sat din zona de munte a Mehedințiului se sărbătorește această Ciumarcă - zi de rugăciune pentru ca Dumnezeu să ne ferească de toate bolile molipsitoare, - am putea spune și noi în aceste vremuri - de cele trupești si sufletești”, a precizat Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinutlui și Strehaiei
Ciumarca satului Godeanu are loc în fiecare an, în a treia vineri după sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. La sărbătoare au participat și credincioși din satele vecine, veniți în pelerinaj cu preoții de parohie. De asemenea, Ciumarca va fi marcată și în alte satele mehedințene din zona de munte.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 661, Ultimul acces: 2026-08-03 19:15:53