LC: Secretul unei familii fericite[2011-10-05]Familiile fericite trăiesc conform celor patru "S": Străduința zilnică de a îndeplini voința divină; Strădania de a crește în virtuți; Suferința acceptată; și Sacrificiul pentru familie și pentru cei din afara familiei deopotrivă. De la această idee pornește articolul semnat de Mary Ann Budnik în ultimul număr din revista electronică Lumea Catholica. Cele zece articole pot fi citite la adresa Lumea.Catholica.ro."Pentru a fi fericiți, trebuie să știm de ce am fost creați și cum să îndeplinim scopul pentru care am fost creați", explică autoarea. "În ciuda propagandei mijloacelor de comunicare în masă, noi am fost creați doar pentru a deveni sfinți și nu pentru a deveni afaceriști de succes sau vedete sportive. Scopul vieții noastre este să creștem în sfințenie prin cunoașterea, iubirea și slujirea lui Dumnezeu în această lume, pentru a putea fi fericiți pentru totdeauna împreună cu El în veșnicie (CBC 1721). De asemenea, dacă dorim ca și copiii noștri să fie fericiți, viața lor trebuie să aibă același scop." Autoarea pune apoi accentul pe virtuți, care "amplifică potențialul nostru uman, desăvârșesc personalitatea noastră și ne ajută să trăim mai ușor o viață creștină corectă. De regulă, lipsa virtuților, și anume mândria, egoismul, lipsa cumpătării, irascibilitatea, lipsa autocontrolului sau gelozia din partea unora dintre membrii familiei cauzează certurile sau problemele în aceasta. [...] Lupta noastră personală pentru a crește în virtuți se desfășoară în paralel cu cultivarea acestor virtuți în copiii noștri. Ei trebuie să ne vadă cum ne străduim să depășim defecte precum mânia, nerăbdarea, bârfa, excesul de mâncare și băutură, egoismul, lenea, iritabilitatea, invidia și așa mai departe." Mai multe în articolul disponibil online. (Sursa: Revista Lumea Catholica) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 796, Ultimul acces: 2026-08-05 13:59:29
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1