Religia este o forță pentru pace - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Religia este o forță pentru pace

[2011-10-28]
Religia este o forță pentru pace, și violența realizată în numele convingerilor religioase în realitate le denaturează și provoacă distrugerea lor. Papa Benedict al XVI-lea a subliniat acest lucru în ziua de joi, 27 octombrie 2011, în discursul pe care l-a rostit în Bazilica Santa Maria degli Angeli, în Assisi, deschizând Ziua de Reflecție, Dialog și Rugăciune pentru Pacea și Dreptatea în lume, pe tema "Pelerini ai adevărului, pelerini ai păcii". "În ce punct se află astăzi cauza păcii?", a întrebat Pontiful, amintind că în urmă cu 25 de ani, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea a invitat pentru prima oară reprezentanții religiilor lumii la Assisi pentru a se ruga în acest scop.
"Atunci marea amenințare pentru pacea în lume venea din împărțirea planetei în două blocuri aflate în conflict între ele", a arătat el. Simbol al acestui fapt a fost zidul Berlinului, care a căzut după trei ani, în 1989, fără vărsare de sânge. "Dorința de a fi liberi a fost în cele din urmă mai puternică decât teama în fața violenței care nu mai avea nici o acoperire spirituală", a observat Papa, afirmând că a fost vorba despre "o victorie a libertății", "o victorie a păcii". De atunci încoace, însă, a recunoscut el, "lumea libertății s-a relevat a fi în mare parte fără orientare, și nu de puțini oameni libertatea a fost înțeleasă și ca libertate pentru violență".
Potrivit Papei Benedict al XVI-lea, pot fi individualizate doi noi forme de violență, "diametral opuse în motivația lor". În primul rând este terorismul, "în care, în locul unui mare război, există atacuri bine țintite care urmăresc să lovească în puncte importante adversarul, în mod distructiv, fără niciun respect pentru viețile umane nevinovate care sunt astfel ucise sau rănite cu cruzime". "Adesea terorismul este motivat din punct de vedere religios și tocmai caracterul religios al atacurilor slujește ca justificare pentru cruzimea nemiloasă, care crede că poate lăsa deoparte regulile dreptului pe motivul 'binelui' urmărit. Religia aici nu mai este în slujba păcii, ci a justificării violenței". "Aceasta nu este adevărata natură a religiei", a declarat Pontiful. "Este în schimb denaturarea ei și contribuie la distrugerea ei".
"În istorie, chiar și în numele credinței creștine s-a recurs la violență. Recunoaștem acest lucru, plini de rușine. Este absolut clar însă că acest lucru a fost o folosire abuzivă a credinței creștine, în evident contrast cu adevărata sa natură". "Este misiunea tuturor celor care au vreo responsabilitate față de credința creștină să purifice încontinuu religia creștinilor pornind de la centrul său interior, pentru ca - în pofida slăbiciunii omului - să fie cu adevărat instrument al păcii lui Dumnezeu în lume... Dușmanii religiei - așa cum am spus - văd în aceasta un izvor primar de violență în istoria omenirii și pretind deci dispariția religiei. Însă 'nu'-ul spus lui Dumnezeu a produs cruzime și o violență fără măsură, care a fost posibilă numai pentru că omul nu mai recunoștea nici o normă și nici un judecător mai presus de el, ci se lua numai pe sine însuși ca normă".
"Alături de cele două realități de religie și anti-religie există în lume, în expansiunea agnosticismului, și o altă orientare de fond: persoane cărora nu le-a fost dat darul de a putea crede și care totuși caută adevărul, sunt în căutarea lui Dumnezeu. Persoane de acest fel nu afirmă pur și simplu: 'Nu există nici un Dumnezeu'. Ele suferă din cauza absenței sale și, căutând adevărul și binele, sunt în interior în drum spre El. Sunt 'pelerini ai adevărului, pelerini ai păcii'. Pun întrebări atât unei părți cât și celeilalte. Le iau ateilor combatanți certitudinea lor falsă, cu care pretind că știu că nu există un Dumnezeu, și îi invită să devină, în loc de polemiști, persoane în căutare, care nu pierd speranța că adevărul există și că noi putem și trebuie să trăim în funcție de el".
"Ei cheamă însă în cauză și pe cei care aderă la religii, pentru ca să nu îl considere pe Dumnezeu ca o proprietate care le aparține lor, în așa fel încât să se simtă autorizați la violență față de alții. Aceste persoane caută adevărul, îl caută pe adevăratul Dumnezeu, a cărui imagine în religii, din cauza modului în care adesea sunt practicate, este ascunsă destul de des. Faptul că ei nu reușesc să îl găsească pe Dumnezeu depinde și de credincioși cu imaginea lor redusă sau chiar deformată a lui Dumnezeu. Astfel lupta lor interioară și întrebările pe care și le pun sunt o chemare adresată nouă celor care credem, tuturor celor care credem, ca să ne purificăm propria credință, pentru ca Dumnezeu - adevăratul Dumnezeu - să devină accesibil". Pontiful a mărturisit în încheiere că a invitat și "reprezentanți din acest al treilea grup la întâlnirea noastră la Assisi" pentru "a fi împreună în acest drum spre adevăr", pentru "angajarea hotărâtă pentru demnitatea omului" și "asumarea împreună a cauzei păcii împotriva oricărui tip de violență distrugătoare a dreptului".
(Sursa: vedeți aici)
Legături:
Textul integral al discursului

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 894, Ultimul acces: 2026-08-03 19:37:14