Totuși, documentul despre reforma financiară a avut girul Vaticanului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Totuși, documentul despre reforma financiară a avut girul Vaticanului

[2011-11-17]
Procesul cumva neobișnuit și poate chiar misterios al generării documentelor Vaticanului a atras recent atenția după unele controverse privind un text pe teme de economie. În esență, criticii documentului - care cere o autoritate globală pentru reducerea exceselor pe piețele financiare - au speculat că autorii au reușit cumva să scape de verificarea textului de către oficialitățile vaticane de la vârf. CNS explică însă altcumva lucrurile: de fapt textul a fost aprobat de sus, doar că procedurile de lucru și de aprobare în Vatican nu sunt nici prea transparente și nici prea uniforme.
Documentul de 41 de pagini pe tema sistemului financiar internațional a fost pregătit de Consiliul Pontifical pentru Justiție și Pace. Printre altele propune o "bancă centrală mondială" care să regleze fluxul schimburilor monetare, precum și taxarea tranzacțiilor financiare pentru ajutorarea economiilor țărilor sărace. Criticii au încercat imediat să reducă importanța documentului, argumentul că dicasterul cu pricina are un rol minor în Vatican. Apoi acum câteva zile - vezi știrea Secretariatul de Stat va controla mai bine declarațiile Vaticanului - un vaticanist susținea că secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, nu ar fi știut de text și că ar fi ordonat ca de acum toate documentele de acest fel să treacă pe la biroul său pentru aprobare.
Povestea reală este alta. Acum câteva luni, în vederea întâlnirii din 3-4 noiembrie a G20 în Franța, oficialii Vaticanului au dezbătut cum să își aducă o contribuție la discutarea reformei monetare internaționale. Cu trei ani înainte, Vaticanul fusese invitat la o conferință internațională organizată de ONU pe tema finanțelor pentru dezvoltare, la Qatar, iar delegația Vaticanului a publicat un document pe tema abuzurilor financiare. Acel text a fost pregătit de Consiliul Pontifical pentru Justiție și Pace, dar prezentat ca o declarație oficială a Sfântului Scaun. Anul acesta Vaticanul, care nu e membru al G-20, nici nu a fost invitat la întâlnire, a ales calea unei declarații pe tema reformei financiare, optându-se pentru o "notă" a Consiliului Pontifical pentru Justiție și Pace. De reținut deci că membrii și consultorii dicasterului amintit au lucrat cu Secretariatul de Stat. Secțiunea a doua a acestui secretariat, dedicată afacerilor externe, nu doar a discutat despre viziunea documentului dar l-a și "ajustat" înainte de publicare. Astfel Cardinalul Peter Turkson și dicasterul său nu au încercat să evite consultările la nivel înalt. Doar că povestea aceasta a prins pentru că are o fărâmă de adevăr: a existat o problemă aproape în același interval de timp.
An de an, Papa Benedict al XVI-lea - ca predecesorul său - dă un mesaj pentru Ziua Mondială a Migranților și Refugiaților. Mesajul e pregătit de Consiliul Pontifical responsabil cu tema migrației și primește aprobarea finală de la Secretariatul de Stat. Anul acesta, pasaje întregi din mesajul papal au ajuns din greșeală publicate cu cinci zile mai rapid pe situl Vaticanului (la secțiunea Serviciului de Informații al Vaticanului). Textul a fost șters după câteva ore, dar incidentul a fost suficient ca să declanșeze intervenția Cardinalului Bertone. Acesta a dat un ordin prin care toate documentele ce poartă semnătura Papei să primească girul de publicare prin Secretariatul de Stat. Ordinul a fost interpretat greșit, ca o reacție la documentul privind reforma financiară. Documentele vaticane vin în diferite forme, adesea având întârzieri și deturnări inexplicabile din exterior. Multe texte trec prin diverse oficii ale Vaticanului, în special pe la Congregația pentru Doctrina Credinței, înainte să fie publice. Procesul poate dura uneori și ani de zile. Chiar și documentele considerate "sigure" sunt atent verificate. De exemplu Congregația pentru Educația Catolică a emis un nou set de îndrumări despre promovarea vocațiilor la preoție după conferința de la începutul lunii noiembrie. Textul nu e încă public, pentru că trebuie să treacă de Secretariatul de Stat. Ceea ce a accelerat publicarea documentului despre reforma economică a fost întâlnirea G-20, și considerentul că criza globală cere de urgență un răspuns detaliat din partea Bisericii.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1034, Ultimul acces: 2026-08-07 03:55:16