A fost beatificată Maria Cristina de Savoia[2014-01-27]Sâmbătă, 25 ianuarie 2014, la Napoli, a fost proclamată Fericită regina celor două Sicilii, Maria Cristina de Savoia, soția regelui Ferdinand al II-lea de Bourbon. Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților, a prezidat Liturghia de beatificare în Bazilica Sf. Clara a Fraților Minori, definind-o pe noua fericită "regina autentică a carității". "Prințesa sfântă" o numeau napoletanii, la începutul anilor 1830, pe Maria Cristina de Savoia, care a murit la doar 24 de ani după ce l-a născut pe Francisc al II-lea, ultimul rege de Napoli. Frumusețea, cultura, o solidă formare creștină au făcut-o o soție râvnită, și atunci când s-a căsătorit cu Ferdinand al II-lea de Bourbon, a devenit clar că destinul acelui regat urma să se schimbe.A decis, în acord cu regele, să dea o parte din banii pentru festivitățile de nuntă pentru a asigura o zestre pentru 240 de mirese. Cardinalul Angelo Amato a spus: "Mijlocirea ei pe lângă suveran a obținut pentru mulți condamnați comutarea pedepsei cu moartea. A susținut arta și a dat un impuls reactivării țesătoriilor de mătase din San Leucio di Caserta, în folosul coloniștilor din zonă, ale căror familii au primit locuințe, locuri de muncă, o biserică și școală obligatorie". A fost o tânără care a înțeles că adevărata bogăție este cea a inimii. Un mesaj care a ajuns clar la cei săraci, la cei de pe urmă, și care i-a deschis calea spre sfințenie: "Beatificarea reginei Maria Cristina di Savoia arată că prin poarta strâmtă a sfințeniei pot trece toți, mari și mici, bogați și săraci, bărbați și femei, preoți și laici, deoarece esențialul pentru sfințenie constă în a-l iubi pe Dumnezeu și pe aproapele cu toate forțele proprii". O mărturie creștină mai mult decât actuală, viața ei este un răspuns la tendința de a ridica viciile la rang de virtuți și de a ne lăsa cuprinși de apatia mediocrității și a răului. "Sfinții precum Fericita Maria Cristina de Savoia", a afirmat Cardinalul Amato, "sunt cei care trezesc lumea": "Sfinții așează lucrurile la locul lor, demonstrând că sărăcia, blândețea, puritatea, dreptatea, pacea, împărtășirea sunt fericiri, care edifică societatea făcând-o mai sănătoasă și mai umană. Sfinții curăță societatea de poluarea produsă de vicii, redând valoare virtuții și demnității vieții." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 963, Ultimul acces: 2026-08-03 10:34:02
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1