Scrierile Papei Francisc pe tema ecologiei ar putea deveni o enciclică[2014-01-28]O declarație dată de Vatican vineri, 24 ianuarie 2014, a dezvăluit faptul că Papa Francisc a început munca la un text pe tema ecologiei, care ar putea să devină în cele din urmă o enciclică. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. Federico Lombardi SJ, a confirmat în declarația sa din 24 ianuarie această informație, arătând că în textul său, Sfântul Părinte intenționează să pună mult accentul pe tema "ecologiei umane" - expresie care a fost folosită prima dată de Papa emerit Benedict al XVI-lea.Această expresie, a explicat purtătorul de cuvânt, descrie nu doar felul în care credincioșii trebuie să respecte mediul, ci și cum trebuie apărată de asemenea natura persoanei - masculină și feminină, așa cum a fost creată de Dumnezeu. Pr. Lombardi a subliniat faptul că deși Pontiful a început deja să scrie, textul este încă într-un stadiu incipient și este prea devreme să se poată prezice un posibil timp al publicării lui. Prima enciclică a Papei Francisc, intitulată Lumen Fidei (Lumina Credinței), a fost publicată vara trecută, în ziua de 5 iulie. A fost scrisă de Pontif ca o completare a muncii începute de predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, care s-a retras înainte de a fi terminat documentul. Papa Benedict al XVI-lea a început să scrie enciclica despre credință ca a treia într-o trilogie dedicată celor trei virtuți teologice: credința, speranța și iubirea. Prima publicată a fost cea despre iubire, Deus Caritas Est (Dumnezeu este iubire), iar următoarea a fost Spe Salvi, (Mântuiți în Speranță). Potrivit celor declarate de un Episcop italian pe situl său web în luna mai a anului trecut, Papa Francisc este de asemenea în curs de a scrie o altă enciclică, despre sărăcie, care va fi intitulată după Fericirea "Fericiți cei săraci"; nu există însă o dată prevăzută pentru încheierea ei. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 988, Ultimul acces: 2026-08-03 22:17:10
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1