Slujire arhierească la Parohia Colibași, prot. Herești - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Slujire arhierească la Parohia Colibași, prot. Herești

[2016-01-19]
În ziua în care Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a 29-a după Rusalii (Pilda celor 10 leproși), Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sf. Cuv. Parascheva Colibași, Protopopiatul Herești, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat celor prezenți învățăturile desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentată minunea vindecării celor zece leproși. Din evanghelie, a arătat Preasfinția Sa, se desprind două portrete morale: pe de o parte, chipul luminos al samarineanului, adevărată pildă de recunoștință față de binefăcătorul său, și, pe de altă parte, exemplul negativ al fraților săi de suferință, acum vindecați, care au făcut dovada lipsei de recunoștință față de ajutorul primit.
Recunoștința, a subliniat ierarhul, trebuie să fie mărturia sinceră, prin cuvânt sau faptă, a iubirii față de binefăcătorul nostru, căci ea nu este altceva decât o parte integrantă iubirii pe care o datorăm lui Dumnezeu și aproapelui.
Totodată, Preasfinția Sa a vorbit despre viața și viețuirea duhovnicească a Sfântului Antonie cel Mare, care este numit „părintele monahilor”, însăși tradiția monastică îl consideră drept întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.
În continuare, Preasfinția Sa a oferit, părintelui Sorin Mihalache, parohul bisericii, și părintelui Adrian Vlădescu, de la aceeași parohie, volumul „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”, Monografia Schitului „Sfântul Nicolae”, apărută la Editura Episcopiei Giurgiului, Calendar Creștin Ortodox cu însemnări, editat de Arhiepiscopia Bucureștilor, Revista „Convorbiri Literare”, Medalia omagial㠄Episcopia Giurgiului - 15 ani” și revista „Familia Ortodoxă”.
De asemenea, Întâistătătorul eparhiei noastre a oferit domnului pictor Timofti Valeriu - Medalia omagial㠄Episcopia Giurgiului - 15 ani”, Monografia Schitului „Sfântul Nicolae”, revista „Convorbiri Literare” și Calendarul Creștin Ortodox cu însemnări, îndemându-i pe credincioșii prezenți, dar și pe autoritățile locale, să sprijine la finalizarea lucrărilor de înfrumusețare cu pictură a Sfântului Lăcaș.
La final, credincioși prezenți au primit iconițe, calendare și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2759, Ultimul acces: 2026-07-30 23:37:22