Comemorarea Episcopului Veniamin Nistor în Episcopia Caransebeșului[2017-02-06]de Andrei PauPreasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a efectuat duminică, 5 februarie 2017, mai multe vizite pastorale în Eparhie. În prima parte a zilei, ierarhul a fost prezent la Sfânta Liturghie oficiată la biserica parohială Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din localitatea Mehadia. În cadrul slujbei a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru Episcopul Veniamin Nistor. La final, ierarhul a evidențiat exemplul de rugăciune, de smerenie și de pocăință pe care îl oferă Pilda Vameșului și a Fariseului, notează site-ul oficial la Episcopiei Caransebeșului. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit despre personalitatea ierarhului Veniamin Nistor. În cuvântului său, ierarhul a evidențiat importanța activității pastorale a Episcopului Veniamin Nistor. La rândul său, părintele paroh Ciprian Danci i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Lucian pentru vizită și pentru purtarea de grijă pe care o manifestă față de clericii și credincioșii din Episcopie. Tot în duminica a 33-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Episcopul Caransebeșului a fost prezent și la parohia Plugova din același protopopiat. *** Episcopia Caransebeșului a fost desființată sub acuzația de colaborarea și susținere a rezistenței anticomuniste din Munții Banatului. În condițiile date, Episcopul Veniamin Nistor a fost obligat să se retragă la Alba Iulia. Data de 5 februarie reprezintă trecererea la cele veșnice a Episcopului Veniamin Nistor. În toate bisericile parohiale, precum și în toate așezămintele monahale din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului a fost oficiat o slujbă de pomenire pentru Veniamin Nistor, la sfârșitul căreia s-a dat citire unui cuvânt în care a fost evocată personalitatea ierarhului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1035, Ultimul acces: 2026-07-31 00:31:40
|
Timp total: 0.04s...
[]:1