Comemorarea deținuților politici anticomuniști la Reșița - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Comemorarea deținuților politici anticomuniști la Reșița

[2017-03-10]
de Gheorghe Anghel

comemorare eroi2 Caransebeș
În centrul civic al municipiului Reșița a fost oficiată joi, 9 martie 2017, o slujbă de pomenire pentru cei care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român.
Slujba a fost săvârșită de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural, informează Diac. Pavel Canea și Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei.
În cuvântul său, arhim. Casian Rușeț a precizat că evenimentul conține reverberații adânci deoarece Eparhia Caransbeșului a fost și rămâne o victimă a regimului comunist având în vedere că în 1949, la 5 februarie, a fost desființată în mod abuziv.
De aceea, alături de membrii asociației foștilor deținuți ne-am adus aminte și de cei care au pătimit în lagăre, în închisori și deportări, dar am evocat și jertfa pe care eparhia noastră a depus-o pentru ca noi, cei de astăzi, să avem bucuria, libertatea și dragostea de a ne mărturisi credința, năzuințele și de a ne împlini toate făgăduințele, a subliniat părintele consilier Casian Rușeț.
La acest eveniment au fost prezente autorități județene și locale, precum și cetățeni care au făcut închisoare și au fost deportați în timpul regimului comunist.
Istoria trebuie să fie cunoscută de tineri, nu pentru răzbunare, ci pentru ca să știe adevărul. Nu putem să trecem peste 50 de ani de suferință pentru că România a fost singura țară din Europa de Est care a dat cel mai mult tribut, a mărturisit Cornelia Fetea, președinte al Asociației foștilor deținuți, victimele dictaturii comuniste din România.
Din punct de vedere istoric, primele mișcări de rezistență anticomunistă au apărut imediat după 23 august 1944. Între anii 1944 și 1962 au existat 19 centre de rezistență, răspândite în mai toate zonele țării. În județul Caraș-Severin flacăra luptei anticomuniste s-a aprins și ea încă din anii 40.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 748, Ultimul acces: 2026-08-04 02:47:50