Capelanatul Romano-Catolic Român din Londra își extinde activitatea pastorală - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Capelanatul Romano-Catolic Român din Londra își extinde activitatea pastorală

[2017-03-09]
Capelanat romano-catolic român din Londra
09.03.2017, Londra (Catholica) - Prima duminică din Postul Mare, 5 martie 2017, a reprezentat pentru Capelanatul Romano-Catolic Român din Londra un moment de mare profunzime spirituală, deoarece în această zi specială, citim pe Ercis.ro, a fost făcut primul pas spre extinderea activității pastorale în cadrul comunității creștinilor catolici din Londra: deschiderea primei filiale.
La 23 octombrie 2016 comunitatea creștinilor catolici stabiliți în Londra a împlinit zece ani de când, în mod oficial, a început să își desfășoare activitatea ecleziastică pe teritoriul Marii Britanii. Dacă până în prezent activitatea se desfășura în principal în zona de nord-vest a Londrei în minunata biseric㠄St. Sebastian and Pancras”, din Kingsbury, eforturile și rugăciunile pr. Marcelin Blaj și ale întregii comunități au fost răsplătite prin deschiderea primei filiale în zona de est a Londrei.
Noua filială și-a demarat activitatea solemn duminică, 5 martie 2017, zi în care, la ora 16.00, s-a celebrat prima Sfântă Liturghie în biserica „St. Margaret”, din Canning Town, zona de est a Londrei. Încă de la ora 15.30 au început să apară sfioși primii credincioși, astfel că până la ora 16.00, când Sfânta Liturghie a început, biserica a devenit neîncăpătoare. Prezența în număr atât de mare dovedește setea de credință pe care o au credincioșii din această comunitate. Oricât de departe am fi de casă, dorința de a fi aproape de Dumnezeu ne unește, deoarece Biserica suntem noi, toți împreună. Prima duminică a Postului Mare a ajutat la realizarea primului pas al acestei importante misiuni ecleziastice care dorește deschiderea și altor filiale în alte zone din Londra.
Informații despre celebrările coordonate de Capelanatul Romano-Catolic Român din Londra și date de contact:
Londra (nord-vest) – Kingsbury: Sfânta Liturghie se celebrează în fiecare duminică, la ora 11.00, și în fiecare marți seara, cu devoțiunea la Sfântul Anton de Padova, la ora 19.30 – înainte de Sfânta Liturghie este posibilitate de spovezi; adorația euharistică are loc în fiecare Primă Vinere din lună, între orele 20.00 și 20.30; Calea Sfintei Cruci are loc în fiecare Vinere din Postul Mare, la ora 19.30, în biserica romano-catolic㠄St. Sebastian & St. Pancras” (22 Hay Lane, Kingsbury, Londra, NW9 0NG). Responsabil: pr. Marcelin Blaj (romanianchaplaincy@gmail.com; 00442082044392; 00447424372813).
Londra (est) – Canning Town: Sfânta Liturghie se celebrează în fiecare Primă Duminică din lună, la ora 16.00, în biserica romano-catolic㠄St. Margaret” (79 Barking Road, Canning Town, Londra, E16 4HB); înainte de Sfânta Liturghie este posibilitate de spovezi. Responsabil: pr. Marcelin Blaj (romanianchaplaincy@gmail.com; 00442082044392; 00447424372813).

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 939, Ultimul acces: 2026-08-01 23:10:57