Liturghie arhierească la Catedrala Reîntregirii | IPS Irineu: Cei care se însemnează cu semnul Crucii sunt întotdeauna ocrotiți și biruitori - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Liturghie arhierească la Catedrala Reîntregirii | IPS Irineu: Cei care se însemnează cu semnul Crucii sunt întotdeauna ocrotiți și biruitori

[2017-03-21]
de Andrei Pau

Sfântul Atanasie cel Mare, în frumoasa sa scriere «Despre întruparea Cuvântului», zicea: Prin Cruce toată magia este oprită, toată vrăjitoria este distrusă, toți idolii sunt părăsiți și toată plăcerea vinovată încetează, iar ochiul credinței privește de pe pământ sus spre cer, a explicat Arhiepiscopul Alba Iuliei celor prezenți în data de 19 martie 2017 la Catedrala Reîntregirii.
În Duminica a treia din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Reîntregirii din Cetatea Marii Uniri, notează site-ul oficial al Eparhiei.
În cuvântul rostit, ierarhul a evidențiat faptul că cei care se așază sub stindardul Crucii primesc o viață nouă plină de putere și de siguranță. De asemenea, cei care se însemnează cu semnul Crucii sunt întotdeauna ocrotiți și biruitori.
La finalul slujbei, credincioșii au primit binecuvântare de la arhipăstorul lor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 14145, Ultimul acces: 2026-08-04 15:03:32