IPS Ioan la hramul Mănăstirii Petroasa Mare: România rămâne o țară a prietenilor lui Hristos, a sfinților - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

IPS Ioan la hramul Mănăstirii Petroasa Mare: România rămâne o țară a prietenilor lui Hristos, a sfinților

[2017-06-12]
de Gheorghe Anghel

În Prima Duminică După Rusalii, numită și a Tuturor Sfinților, Mitropolitul Banatului a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petroasa Mare, care și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În omilia rostită în data de 11 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a evidențiat relația existentă între Dumnezeu și creștinii cei care Îi păzesc poruncile. Totodată, Ierarhul a subliniat faptul că meleagurile noastre românești au rodit o mulțime de sfinți.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, deoarece astăzi pământul românesc rodește atâția sfinți în Biserica întemeiată de El. Astfel România rămâne o țară a prietenilor lui Hristos, a sfinților, a icoanelor vii tocmite de Hristos, Fiul Lui Dumnezeu a spus Părintele Mitropolit.
La slujbele de hram au participat în număr mare credincioși din parohia ortodoxă ucraineană Petroasa Mare, protopopiatul ucrainian din Lugoj, însoțiți de preotul paroh Viorel Mihai Brotnei. În prezent comunitatea credincioșilor ucrainiei numără peste 70 de familii.
Mănăstirea Petroasa Mare este una din cele mai noi vetre monahale din Arhiepiscopia Timișoarei. A fost înființată în anul 1996.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1573, Ultimul acces: 2026-08-03 19:54:28