150 de tineri s-au rugat împreună cu Episcopul Covasnei și Harghitei, la Tulgheș[2017-08-01]de Gheorghe AnghelPS Andrei, Ep Covasnei (3) Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat duminica aceasta Sfânta Liturghie în Parohia Tulgheș I, din Protopopiatul Călimani, moment prilejuit de încheierea Taberei Bucurie în tinda Bisericii, informează site-ul oficial al Eparhiei. PS Andrei s-a rugat împreună cu cei peste 150 de tineri din Eparhie, dar și din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, participanți la tabăra din comuna harghiteană. În perioada 25-30 iulie 2017, tinerii au participat la ateliere cu tematică variată care a vizat formarea lor socială și religioasă. Activitățile au vizat formarea cognitivă, comunicativitatea, deprinderea lucrului în echipă, precum și sănătatea trupească și sufletească. Întrucât tematica evenimentului a fost una duhovnicească, activitățile culturale și recreaționale au fost alternate cu momente de rugăciune. Tabăra a culminat cu participarea la Liturghia arhierească oficiată de Chiriarhul locului. În omilia sa, PS Andrei a amintit despre modul în care Hristos Domnul înmulțește credința în fiecare din noi, precum a înmulțit odinioară pâinile și peștii, făcându-o lucrătoare spre a ne potoli foamea și setea spirituală după Dumnezeu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de tinerii participanți la tabără. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3302, Ultimul acces: 2026-08-09 02:02:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1